tartar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TARTÁR, tartaruri, s. n. (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupunea că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei: (în credința creștină) iad, infern. – Slav (
v. sl. tartarŭ din
gr.).