târnui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A mătura cu târnul
1.
2. Fig. (
Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [
Prez. ind. și:
tấrnui] –
Târn1 +
suf. -ui.