târâtor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ♦
Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. –
Târî +
suf. -tor.