tarac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TARÁC, taraci, s. m. Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [
Var.:
taráș s. m.] – Din
ucr. taraš.tarac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tarác (-ci), s. m. – Prăjină, stîlp, pilon. –
Var. mold. taraș, tăraș. Mr. tăracă. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826),
cf. ngr. ταράϰι „bridă”,
bg. tarak „greblă”,
rus. tarak „prăjină” (Vasmer, III, 77).
Var. mold. se explică prin
rut. taraš (Candrea),
pol.,
ceh. taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-Graur,
BL, I, 24, de la pronunțarea
mold. a
pl. taraci).
Otărac, s. m. (
Olt., crevace, piesă încovoiată la scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt.
tarac (Dicționaru limbii românești, 1939)tarác m. (cp. cu turc.
tarak, peptene [!], grapă).
Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V.
taraș.tarac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tarác (
reg.)
s. m.,
pl. taráci tarac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tarac m. stâlp ce sprijină un gard sau coastele prispelor (la o casă țărănească). [Turc. TARAK].
tarac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TARÁC, taraci, s. m. (
Reg.) Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.:
taráș s. m.] — Din
ucr. taraš.