tapangea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAPANGEÁ, tapangele, s. f. (
Înv.) Lovitură dată cu palma; palmă, calcavură. – Din
tc. tabanca „pistol”.
tapangea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tapangeá,
tapangéle, s.f. (reg.)
1. lovitură dată cu palma; calcavură.
2. (la pl.) bătaie.
3. pistol.
tapangea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tapangeá (-éle), s. f. –
1. Ciomăgeală, bătaie. –
2. (
Olt.) Pistol.
Tc. tapance (Șeineanu, II, 348). Este probabil cuvînt identic cu
rapanghel, s. n. (lovitură, bătaie), format după
pl. tapang(h)ele (schimbarea inițialei nu este clară;
der. din
ngr. παραγγελία „ordin”, propusă de Bogrea,
Dacor., III, 735, nu pare posibilă,
cf. Gáldi 246).
tapangea (Dicționaru limbii românești, 1939)tapangeá f., pl.
ele (turc.
tabanca și
tap-, palmă aplicată, pistol; sîrb.
tapanğe, pistol. V.
tupăngesc. Cp. cu
capange).
Fam. Pl. Loviturĭ, bătaĭe, tupăngeală:
ĭ-a dat cîteva tapangele. „Un fel de curele late ce le puneaŭ haĭduciĭ pe pĭept” (Cod. 72). V.
rapanghele, calcavură.tapangea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tapangeá (
înv.)
s. f.,
art. tapangeáua, g.-d. art. tapangélei; pl. tapangéle, art. tapangéleletapangea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAPANGEÁ, tapangele, s. f. (
înv.) Lovitură dată cu palma; palmă, calcavură. — Din
tc. tabanca „pistol”.
tapangeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tapangeà f.
1. Mold. calcavură:
să ne dea câteva tapangele la spinare CR.;
2. (Oltenia) pistol:
la picere cu curele și la piept cu tapangele POP. [Turc. TAPANDJA, palmă, pistol].