țambal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [
Pl. și:
țambaluri –
Var.:
țimbál s. n.,
țimbálă s. f.] – Din
germ. Zimbal, lat. cymbalum.