țambal - explicat in DEX

țambal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

țambal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țambál (-le), s. n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal).

țambal (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țambal, țambale s. n. 1. (friz.) barbă deasă și țepoasă, greu de ras. 2. (deț.) pat de lemn.

țambal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țambál s. n., pl. țambále

țambal (Dicționaru limbii românești, 1939)
țambál n., pl. e și urĭ (din țimbal, forma maĭ literară, rus. cimbál, germ. zimbel, d. lat. cýmbalum. V. cimbal). Pop. Cimbal, citeră mare.

țambal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. — Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] — Din germ. Zimbel, lat. cymbalum.