tămâia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. (
Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie.
2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși.
3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din
tămâie.