tămâia - explicat in DEX

tămâia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.

tămâia (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tămâia, tămâiez I. v. t. a copleși cu laude excesive, a linguși II. v. r. a se îmbăta, a se chercheli

tămâia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát

tămâià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.

tămâia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. — Din tămâie.