talamus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TALÁMUS, talamusuri, s. n. Formație anatomică nervoasă cenușie care constituie o parte a encefalului și care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. – Din
fr. thalamus.talamus (Dicționar de neologisme, 1986)TALÁMUS s.n. Parte a encefalului, situată la baza creierului, formată dintr-o masă de substanță cenușie prin care trec toate căile senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. // (În forma
talamo- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) talamus”, „aparținând talamusului”. [< fr.
thalamus].
talamus (Marele dicționar de neologisme, 2000)TALÁMUS s. n. porțiune a encefalului, la baza creierului, dintr-o masă de substanță cenușie prin care trec toate căile senzitive și senzoriale ce merg la scoarța cerebrală. (< fr.
thalamus)
talamus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)talámus s. n.talamus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TALÁMUS s. n. Formațiune anatomică nervoasă cenușie aparținând diencefalului și care are rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale și proiectarea lor pe scoarța cerebrală. — Din
fr. thalamus.