taban (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TABÁN1 s. n. (
Înv.) Oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor. – Din
tc. taban.taban (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TABÁN2, tabanuri, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț.
2. (
Reg.) Scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului.
3. Talpă a plugului; plaz. – Din
tc. taban.taban (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tabán (-ne), s. n. –
1. Branț. –
2. Talpă, suport. –
3. Funie, împletitură. –
4. Talpă a plugului.
Tc. taban „talpă” (Tiktin).
taban (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tabán s. m. – Oțel fin de Damasc.
Tc. taban (Șeineanu, II, 339),
cf. sb. taban. Sec. XIX,
înv.taban (Dicționaru limbii românești, 1939)1) tabán n., pl.
e (turc.
taban, talpă, pĭedestal; sîrb.
taban, talpă). Căptușeala interioară a tălpiĭ, adaus care se pune la talpă prin îuntru [!] (numit și
branț) cînd gheata e prea mare (V.
potlog).
Mold. Grindă în doŭă muchĭ (mucher) care se pune la talpa caseĭ. Prispă de lemn. Șirag de smochine:
un taban de smochine. Plaz.
taban (Dicționaru limbii românești, 1939)2) tabán n. (turc. [d. pers.]
taban, un fel de oțel de Damasc).
Vechĭ. Oțel de cel maĭ bun:
o sabie de taban.taban (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tabán1 (oțel) (
înv.)
s. n.taban (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tabán2 (branț, scândură, talpa plugului) (
reg.)
s. n.,
pl. tabáne/tabánuritaban (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)taban n. Mold.
1. adaosul interior la talpa încălțămintelor;
2. scândură lungă și subțire din care se fac plute. [Turc. TABAN, talpă și scândură].
taban (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)taban n. fier sau oțel de prima calitate:
cu pala de taban plină de sânge BĂLC. [Turc. TABAN, un fel de oțel de Damasc].