taĭnic - explicat in DEX

tainic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. – Din sl. tajnŭ, -nikŭ.

taĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
táĭnic, -ă adj. (vsl. taĭnikŭ, inițiat în taĭnele bisericiĭ). Misterios: vorbă taĭnică. Secret: loc taĭnic. Discret: om táĭnic. Subst. Om de încredere, știutor de secrete: taĭniciĭ casteluluĭ. Adv. A lucra taĭnic.

tainic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
táinic adj. m., pl. táinici; f. táinică, pl. táinice

tainic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tainic a. misterios: cuvinte tainice [Slav. TAĬNIKŬ, inițiat în cele sfinte] ║ m. om de taină: câștigase pe tainicii haremului BĂLC.

tainic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ (Adverbial) Pe ascuns, pe furiș. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. — Din sl. tajniku.