tăcăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂCĂÍ, tăcăiesc, vb. IV.
Intranz. A scoate la intervale regulate sunetul exprimat prin interjecția „tac”. ♦ A ciocăni, a țăcăni. ♦ (Despre inimă) A zvâcni, a bate (ritmic). [
Var.:
tâcâí vb. IV] –
Tac1 +
suf. -ăi.tăcăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăcăí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tăcăiésc, imperf. 3
sg. tăcăiá; conj. prez. 3
să tăcăiáscătăcăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂCĂÍ, tăcăiesc, vb. IV.
Intranz. A scoate la intervale regulate sunetul exprimat prin interjecția „tac”. ♦ A ciocăni, a țăcăni. ♦ (Despre inimă) A zvâcni, a bate (ritmic). [
Var.:
tâcâí vb. IV] —
Tac1 +
suf. -
ăi.tăcăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăcăì v. a bate repede, a pulsa:
îi tăcăia inima de frică ISP. [V.
tac !].