târnui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A mătura cu târnul
1.
2. Fig. (
Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [
Prez. ind. și:
tấrnui] –
Târn1 +
suf. -ui.târnui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)târnuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. târnuiésc, imperf. 3
sg. târnuiá; conj. prez. 3
să târnuiáscătârnui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A mătura cu târnul
1.
2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [
Prez. ind. și:
tấrnui] —
Târn1 +
suf. -
ui.târnuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)târnuì v. a târî de păr:
acuș vă târnuesc prin casă CR. [V. târn).