târnuì - explicat in DEX

târnui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.

târnui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă

târnui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] — Târn¹ + suf. -ui.

târnuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
târnuì v. a târî de păr: acuș vă târnuesc prin casă CR. [V. târn).