susurare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SUSURÁRE,susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. – V. susura.
susurare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) susuráre (rar) s. f., g.-d. art. susurắrii; pl. susurắri
susurare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SUSURÁRE,susurări, s. f. (Rar) Faptul de a susura; susur. — V. susura.