surdină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde, sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊
Loc. adv. În surdină =
a) cu surdina pusă, încet;
b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din
fr. sourdine.