supraviețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [
Pr.:
-țu-i-] –
Supraviețui +
suf. -tor (după
fr. survivant).supraviețuitor (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care supraviețuiește altuia. [Pron.
-vie-țu-i-. / <
supraviețui +
-tor, după fr.
survivant].
supraviețuitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE s. m. f. cel care supraviețuiește altuia. (< supraviețui + -tor)
supraviețuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supraviețuitór (su-pra-vie-țu-i-) s. m.,
pl. supraviețuitórisupraviețuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)supraviețuitor a. care supraviețuiește.
supraviețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRAVIEȚUITÓR, -OÁRE, supraviețuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care a scăpat cu viață dintr-un cataclism, dintr-o nenorocire; persoană care supraviețuiește alteia. [
Pr.:
-țu-i-] —
Supraviețui +
suf. -
tor (după
fr. survivant).
supravĭețuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)*supravĭețuitór, -oáre adj. și s. Care a supravĭețuit:
supravĭețuitoriĭ catastrofeĭ transatlanticulu „Titanic” (1912).