supraviețuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRAVIEȚUÍRE, supraviețuiri, s. f. Faptul de
a supraviețui. –
V. supraviețui.supraviețuire (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRAVIEȚUÍRE s.f. Faptul de a supraviețui. [Pron.
-vie-țu-i-. / <
supraviețui].
supraviețuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supraviețuíre (su-pra-vie-) s. f.,
g.-d. art. supraviețuíriisupraviețuire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)supraviețuire f.
1. drept de a succede cuiva după moarte:
2. datină rămasă din străvechime.
supraviețuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRAVIEȚUÍRE s. f. Faptul de
a supraviețui. —
V. supraviețui.supravĭețuire (Dicționaru limbii românești, 1939)*supravĭețuíre f. Acțiunea de a supraviețui. Lucru care n’a dispărut încă:
superstițiunile îs supravĭețuirĭ ale ignoranțeĭ.