supinație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din
fr. supination.supinație (Dicționar de neologisme, 1986)SUPINÁȚIE s.f. 1. Răsucire a mâinii cu podul palmei în sus. ♦ Răsucire a piciorului în raport cu gamba.
2. Decubit dorsal, cu capul răsturnat, brațele și picioarele întinse și odihnind pe pat, semn al unei mari slăbiri. [Gen.
-iei. / < fr.
supination, cf. lat.
supinare – a răspunde].
supinație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPINÁȚIE s. f. 1. mișcare de răsucire a mâinii spre în afară. ◊ răsucire a piciorului în raport cu gamba. 2. decubit dorsal, cu capul răsturnat, brațele și picioarele întinse și odihnind pe pat. (< fr.
supination, lat.
supinatio)
supinație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supináție (-ți-e) s. f.,
art. supináția (-ți-a), g.-d. art. supináției; pl. supináții, art. supináțiile (-ți-i-)supinație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPINÁȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. — Din
fr. supination.