supin - explicat in DEX

supin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.

supin (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

supin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPÍN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepoziția de sau la, care exprimă acțiunea într-un chip general, abstract, însă ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin)

supin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
supín s. n., pl. supíne

supin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
supin n. Gram. forma verbului echivalentă cu un substantiv verbal.

supin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*supín n., pl. e (lat. supinum). Gram. O formă verbală scoasa din participiu trecut și cu înț. de substantiv verbal ca și infinitivu în -re, precum: dusu și întorsu saŭ ducerea și întoarcerea.

supin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin acea că nu este variabil. — Din lat. supinum, fr. supin.