superstiție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei;
p. ext. practică superstițioasă. – Din
fr. superstition, lat. superstitio.superstiție (Dicționar de neologisme, 1986)SUPERSTÍȚIE s.f. Prejudecată determinată de credința că toate cele care se întâmplă în natură și în societate sunt manifestarea unor forțe supranaturale sau că anumite întâmplări sunt prevestiri ale viitorului; (
p. ext.) practică superstițioasă. [Gen.
-iei. / cf. fr.
superstition, lat.
superstitio].
superstiție (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPERSTÍȚIE s. f. credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr.
superstition, lat.
superstitio)
superstiție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)superstíție (-ți-e) s. f.,
art. superstíția (-ți-a), g.-d. art. superstíției; pl. superstíții, art. superstíțiile (-ți-i-)superstiție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPERSTÍȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.;
p. ext. practică superstițioasă. — Din
fr. superstition, lat. superstitio.