sunare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de a
suna și rezultatul ei; sunat. –
V. suna.sunare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sunáre s. f.,
g.-d. art. sunắrii; pl. sunắrisunare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUNÁRE, sunări, s. f. Acțiunea de
a suna și rezultatul ei; sunat. —
V. suna.