suiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (
1).
2. Loc pieziș care urcă; urcuș, povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. –
Sui +
suf. -iș.suiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suíș s. n.,
pl. suíșurisuiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suiș n.
1. loc ce merge urcând:
greutățile suișului OD.;
2. clină:
nebun cine se urcă pe al muntelui suiș.suiș (Dicționaru limbii românești, 1939)suíș n., pl.
urĭ. Urcuș, loc pe unde te sui pe un deal, pe un munte:
la suiș și scoborîș. Acțiunea de a te sui:
începem suișu.suiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (
1).
2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. —
Sui +
suf. -
iș.