suferire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SUFERÍRE,suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi.
suferire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) suferíre (înv.) s. f., g.-d. art. suferírii; pl. suferíri
suferire(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) suferire f. suferință: după suferiri multe, inima se ’mpietrește GR. AL.
suferire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SUFERÍRE,suferiri, s. f. (înv.) Faptul de a suferi; suferință. — V. suferi.