suferință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊
Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. –
Suferi +
suf. -ință (după
fr. souffrance).
suferință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suferínță s. f.,
g.-d. art. suferínței; pl. suferínțesuferință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suferință f.
1. starea celui ce suferă;
2. durere, chin:
suferințe fizice, suferințe morale. [Lat. SUFFERENTIA].
suferință (Dicționaru limbii românești, 1939)suferínță f., pl. e (lat.
sufferentia, it.
sofferenza, pv.
sufrensa, fr.
souffrance. V.
con-ferență). Starea celuĭ ce sufere, durere (fizică saŭ morală), chin, zbucĭum:
suferințele unuĭ bolnav, unuĭ orfan. A fi în suferință, a nu-țĭ merge bine:
bugetu e în suferință. V.
patimă, pasiune.suferință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUFERÍNȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă. ◊
Expr. A fi în suferință = a duce lipsă de ceva. —
Suferi +
suf. -
ință (după
fr. souffrance).