succesor - explicat in DEX

succesor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.), Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor.

succesor (Dicționar de neologisme, 1986)
SUCCESÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care urmează în locul altuia (într-o funcție, într-un rang etc.). 2. (Jur.) Moștenitor. [Cf. fr. seccesseur, lat. successor].

succesor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUCCESÓR, -OÁRE s. m. f. 1. cel care urmează în locul altuia (într-o funcție etc.). 2. (jur.) moștenitor, urmaș. (< fr. successeur, lat. successor)

succesor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
succesór s. m., pl. succesóri

succesor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
succesor m. urmaș.

succesor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*succesór, -oáre s. (lat. successor. V. predecesor). Care succede, urmaș: succesor la tron.

succesor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.) Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. — Din fr. succeseur, lat. successor.