subsuoară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; subraț. ◊
Loc. adv. La (sau
sub, rar,
pe) subsuoară = sub braț.
Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊
Expr. A (se) ține sau
a (se) prinde de subsuoară (sau
de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊
Expr. A sta (sau a
ședea) cu mâinile subsuoară (sau
subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân.
2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [
Var.: (
pop.)
subsioáră, subțioáră s. f.] –
Sub1- +
*suoară („subsuoară” <
lat.).
subsuoară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)subsuoáră (-su-oa-) s. f.,
g.-d. art. subsuórii; pl. subsuórisubsuoară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc
adv. La (sau
sub, rar, pe)
subsuoară = sub braț.
Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊
Expr. A (se) ține sau
a (se) prinde de subsuoară (sau
de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ♦
Expr. A sta (sau
a ședea)
cu mâinile subsuoară (sau
subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân.
2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [
Var.: (
pop.)
subsioáră, subțioáră s. f.] —
Sub1- + -
suoară („subsuoară” <
lat.).
subsuoară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)subs(u)oară f. Mold. V.
subțioară: să-i pun plumbul subsoară POP.
cu mâinile subsuori CR.