substrat - explicat in DEX

substrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.

substrat (Dicționar de neologisme, 1986)
SUBSTRÁT s.n. 1. Baza materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect. ♦ Conținut. 2. Strat peste care s-a așezat un alt strat. ♦ (Lingv.) Elemente pătrunse într-o limbă din limba unei populații mai vechi, dispărută în urma unei cuceriri, unei colonizări etc. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează o enzimă. 4. (Fig.) Cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni etc. [Pl. -turi, -te. / < fr., lat. substratum].

substrat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUBSTRÁT s. n. 1. baza materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; (p. ext.) conținut. (fig.) cauză adevărată, dar ascunsă, a unei acțiuni etc. 2. strat peste care s-a așezat un alt strat. ◊ suport de care este fixată o plantă sau un animal sedentar etc. 3. totalitatea elementelor lingvistice pătrunse într-o limbă nouă din limba unei populații mai vechi, dispărut în urma unei cuceriri, a unei migrații sau a unei colonizări. 4. substanță chimică asupra căreia acționează o enzimă. (< fr. substrat, lat. substratum)

substrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
substrát s. n., pl. substráturi

substrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
substrat n. 1. Filoz. ceeace există într’o ființă independent de calitățile sale; 2. bază esențială: creierul e substratul cugetării.

substrat (Dicționaru limbii românești, 1939)
*substrát n., pl. urĭ (sub- și strat; lat. sub-stratus (adj.), așternut dedesupt). Fil. Ceĭa ce există într’o ființă independent de calitățile eĭ (temelia). Lucru deasupra căruĭa s’aŭ depus altele în loc orĭ în timp: un substrat argilos, substratu dacic al Românilor.

substrat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUBSTRÁT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Bază materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; bază materială a unității, a omogenității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv) Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone care a adoptat-o, părăsindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (dar ascunsă) a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei porniri etc. — Din fr. substrat, lat. substratum.