subțire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊
Expr. Subțire la (sau
în)
pungă = sărac, zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust;
p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în
expr.)
A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat.
2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald.
3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși.
4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător.
5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit.
II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil.
2. Ales, delicat, fin.
3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊
Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. –
Lat. subtilis.subțire (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)subțíre adj. –
1. Delicat, suplu, zvelt. –
2. Fin, vaporos, lejer. –
3. Fin, delicat, rafinat, cult. –
Var. supțire și
der. Mr. subțire, supțire, megl. sup(ț)sǫri, istr. supțir(e). Lat. subtῑlis (Pușcariu 1670; REW 8399),
cf. it. sottile, prov.,
cat.,
port. sotil. –
Der. subțiratic (
var. subțiratec, subțietic, subțietec),
adj. (delicat, zvelt; slab, uscat);
subțirime, s. f. (delicatețe; finețe).
Cf. subția.subțire (Dicționar de argou al limbii române, 2007)subțire, subțiri adj. 1. (
d. oameni) subtil, rafinat.
2. (
d. studenți) slab, nepregătit; care nu a studiat suficient.
3. (
d. răspunsurile unui elev, student etc.) slab, nesatisfăcător.
4. (
d. lucruri, în general) de calitate inferioară; de mântuială, prost.
subțire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)subțíre adj. m.,
f. subțíre; pl. m. și
f. subțírisubțire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)subțire a.
1. care nu e gros:
ață subțire; 2. fig. fin:
biografia subțire EM.;
3. delicat:
obraz subțire. [Lat. SUBTILIS].
subțire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimen¬siuni. ◊
Expr. Subțire la (sau
în)
pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust;
p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în
expr.)
A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat.
2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte). Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald.
3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși.
4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător.
5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit.
II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil.
2. Ales, delicat,
fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊
Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. —
Lat. subtilis.