strigoaĭe - explicat in DEX

strigoaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strigoáie (stafie) (pop.) s. f., art. strigoáia, g.-d. art. strigoáiei; pl. strigoáie

strigoaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strigoaie f. Bot. Buc. V. stirigoaie.

strigoaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)
1. strigoáĭe f., pl. tot așa, și -oáĭcă f., pl. e (f. d. strigoĭ). Rar. Stahie.

strigoaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)
2. strigoáĭe și stirigoáĭe f., pl. oĭ (orig. neșt.). O plantă liliacee veninoasă (veratrum album) întrebuințată ca emetic, purgativ, antispazmodic, provocator de strănutare ș. a. Poporu o întrebuințează contra insectelor și rîiĭ și, în Olt., crede că îmbată peștiĭ care o mănîncă. Chear se și întrebuințează la prins păstrăviĭ, care amețesc orĭ mor dac’o mănîncă. – Și steregoaĭe, sterigoaĭe și stirigoĭ.