straĭ - explicat in DEX

strai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRAI¹, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec.

strai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRAI², straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. – Din it. straglio.

strai (Dicționar de neologisme, 1986)
STRAI s.n. (Mar.) Parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. [< it. straglio].

strai (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STRAI s. n. (mar.) parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. (< it. straglio)

strai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
strái (-ie), s. f. – 1. Manta. – 2. Cuvertură. – 3. Haină, veșmînt. – 4. (Mold.) Laibăr, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „îmbrăcăminte”, din sl. sraka, sračica, probabil că cuvîntul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. străițe „hăinuță”, de unde prin regresiune, forma actuală. Mr. ar putea fi cuvînt diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrențe”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incertă. Cf. și triest., friul. straja „așternut de paie pentru turmă” pe care Serra, Dacor., IX, 192, îl derivă din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvînt sl. – Der. străios, adj. (înv., zdrențăros), care pare să indice aceeași sursă sl., bg. tranja.

strai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strai¹ (haină) (pop.) s. n., pl. stráie

strai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strai² (parâmă) s. n., pl. stráiuri

strai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRAI¹, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. — Et. nec.

strai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRAI², straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. — Din it. straglio.

straĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
straĭ m., pl. ĭe, rar urĭ (orig. neșt. Cp. cu haĭnă și țol). Învălitoare (pătură) lățoasă. Est. Așternut de pat: mîța s’a ascuns în straĭe. Haĭne: straĭe de sărbătoare.