străpunge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂPÚNGE, străpung, vb. III.
Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă;
p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri.
2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊
Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie.
3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [
Perf. s. străpunséi, part. străpuns] –
Lat. *extrapungere (=
transpungere).