stramă - explicat in DEX

stramă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRÁMĂ, strame, s. f. (Reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma.

stramă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
strámă, stráme, s.f. (înv. și reg.) 1. fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură, stramiță, zdreanță, scamă. 2. (reg.; în forma: strană) urzeala de pe sulul războiului de țesut; natră. 3. (reg.) lână colorată pentru țesut sau pentru brodat.

stramă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
strámă (-me), s. f. – Destrămătură. Lat. trama, prin intermediul unui der. extramāre (Tiktin), cf. logud. istramare „a destrăma”; stramă ar fi deci un deverbal de la a *străma, cf. destrăma. – Der. strămătură, s. f. (destrămătură; lînă vopsită).

stramă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
strámă, -e, s.f. – Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă „urzeală„).

stramă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strámă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. strámei; pl. stráme

stramă (Dicționaru limbii românești, 1939)
strámă f., pl. e și ămĭ (d. *a străma, a destrăma). Fire destrămate, destrămătură.

stramă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRÁMĂ, strame, s. f. (înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. — Et. nec. Cf. destrăma.