strașnic - explicat in DEX

strașnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (tare) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĩnŭ.

strașnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
stráșnic (-că), adj. – 1. Teribil, de temut. – 2. Violent, sever, dur. Sl. strašinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 373; Pușcariu, Dacor., VII, 466), cf. pol. strasznik (monstru). – Der. strașnic, s. m. (specie de ferigă, Asplenium trichomanes), din bg. strašnik; strășnici, vb. (a trata cu asprime; a maltrata); strășnicie, s. f. (severitate, asprime; tenacitate; groază); năstrușnic, adj. (violent, teribil), cu pref. expresiv.

strașnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stráșnic¹ adj. m., pl. stráșnici; f. stráșnică, pl. stráșnice

strașnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stráșnic² (plantă) s. m., pl. stráșnici

strașnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strașnic a. 1. sever: oștire supusă la disciplină strașnică BĂLC.; 2. fam. grozav: o bătaie strașnică. [Slav. STKAȘĬNIKŬ, om grozav (din STAȘĬNŬ, teribil)].

strașnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) stráșnic, -ă adj. (vsl. strašinu, teribil, oribil, fricos, strašnikŭ, om fricos, d. strakŭ, groază; bg. strašen, rus. strašnyĭ). Teribil (mare, intens, valoros, viteaz): disciplină, oaste, ploaĭe, beție strașnică, om strașnic (în hărnicie, severitate, știință). Adv. A bea strașnic, aicĭ e strașnic de bine. – Și strajnic (vest).

strașnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) stráșnic m. (bg. strašnik). Un fel de ferigă (asplénium trichomanes).

strașnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare; (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). — Din sl. strašĭnŭ.