știucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță
(Esox lucius). ◊ Compus:
știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung
(Belone belone). – Din
bg.,
scr. štuka.