știucă - explicat in DEX

știucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.

știucă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
știúcă, știúci, s.f. (pop.) avion german de bombardament, folosit în al doilea război mondial.

știucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
știúcă (-ci), s. f. – 1. Pește răpitor (Esox lucius). – 2. (Arg.) Pantof. Sl., cf. bg., rus. štuka (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 394).

ștĭucă (Dicționaru limbii românești, 1939)
ștĭucă (est) și ștúcă (vest) f., pl. ĭ (bg. sîrb. štuka, rus. ščúka; ung. csuka). Un pește de apă dulce foarte lacom, cu capu lung și turtit, cu dințiĭ ascuțiți și carnea albă și plină de oase (esox lucius). P. ceĭlalți peștĭ, e ceĭa ce e lupu p. oĭ. În pĭață se vinde ĭeftin și-l cumpără mult Jidaniĭ.

știucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
știúcă s. f., g.-d. art. știúcii; pl. știuci

știucă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
știucă f. pește foarte lacom de ape dulci, cu carnea albă și tare, cu capul turtit și dinții ascuțiți (Esox lucius). [Bulg. ȘTIUKA].

știucă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). — Din bg., sb. štuka.