stipulație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (
Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act, sau într-un contract. – Din
fr. stipulation, lat. stipulatio.stipulație (Dicționar de neologisme, 1986)STIPULÁȚIE s.n. Stipulare, prevedere, clauză introdusă într-un contract. [Gen.
-iei, var.
stipulațiune s.f. / cf. fr.
stipulation, lat.
stipulatio].
stipulație (Marele dicționar de neologisme, 2000)STIPULÁȚIE s. n. (jur.) prevedere, clauză introdusă într-un contract, tratat etc. (< fr.
stipulation, lat.
stipulatio)
stipulație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stipuláție (-ți-e) s. f.,
art. stipuláția (-ți-a), g.-d. art. stipuláției; pl. stipuláții, art. stipuláțiile (-ți-i-)stipulație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STIPULÁȚIE, stipulații, s. f. (
Jur.) Prevedere, clauză menționată într-un act sau într-un contract. — Din
fr. stipulation, lat. stipulatio.