steajăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STEÁJĂR, steajăre, s. n. (
Pop.) Par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul treieratului. [
Var.:
steájer s. n.] – Din
sl. stežerŭ.steajăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)steájăr (
pop.)
s. n.,
pl. steájăresteajăr (Dicționaru limbii românești, 1939)steájăr m., pl.
stéjerĭ (bg.
stežer, stožar, stllp; sîrb.
stožer, steajăr; vsl.
stežerŭ, balama [stîlpu balamaleĭ]. V.
stejar).
Munt. Stîlpu ariiĭ, paru în prejuru căruĭ aleargă caiĭ (ChN. 1, 116, și 2,9) – Și
streajăn. (Chir. Grăn.), pl.
strejenĭ. V.
pivot, babă.steajăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STEÁJĂR, steajăre, s. n. (Pop.) Par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul treieratului. [Var.:
steájer s. n.] — Din
sl. stežerŭ.