steajer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STEÁJER s. n. v. steajăr.steajer (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)steájer,
steájăre, s.n. (pop.)
1. par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia de înfășoară funia în timpul treieratului.
2. (fig.; înv.) centru.
3. (reg.; în formele:
șteajer, ștejer) prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân; par.
4. (reg.; art.) steaua polară.
steajer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)steájer (-re), s. n. – Par înfipt în mijlocul ogorului de care se leagă caii care treieră. –
Var. stejer, steajăr. Sl. stežerŭ (Tiktin).
steajer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)steajer n. par în mijlocul ariei:
strânge funia la steajer. [Bulg. STEJER, bârnă].
steajer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STEÁJER s. n. v. steajăr.