statuquo (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁTU-QUÓ s. n. Stare care a existat mai înainte, care se menține și în momentul de față și în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. –
Loc. lat.statuquo (Dicționar de neologisme, 1986)STATU-QUO s.n. invar. Situație existentă sau care a existat la un moment dat. [Pron.
statu-cvó. / < lat.
statu quo (ante bellum) – stare care a existat (înainte de război)].
statuquo (Marele dicționar de neologisme, 2000)STATU-QUO CVÓ/ s. n. situație existentă sau care a existat la un moment dat. (< lat.
statu quo)
statuquo (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)statu-quo n. starea în care se află acuma lucrurile sau se aflau înaintea ostilităților:
a menține statu-quo.statuquo (Dicționaru limbii românești, 1939)*státu quo n. Cuvinte latine care înseamnă „starea în care”, subînț. „a fost în ainte” saŭ „se află acuma”, adică „să rămîie situațiunea cum a fost saŭ cum este”:
a restabili statu quo(pron. stătu cŭo. Fals
kvo).
statuquo (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁTU-QUÓ s. n. Situație de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele unui act juridic, ale unui tratat, ale unei convenții etc. [
Pr.:
státu-cvó] —
Loc. lat.