stăreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție.
2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. –
Stareț +
suf. -ie.