stăreție - explicat in DEX

stăreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie.

stăreție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile

stăreție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stăreție f. egumenie: ne ducea la stăreție să dăm examen CR.

stăreție (Dicționaru limbii românești, 1939)
stărețíe și -ițíe f. Calitatea de stareț. Casa starețuluĭ.

stăreție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. — Stareț + suf. -ie.