stampă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. – Din
it. stampa.stampă (Dicționar de neologisme, 1986)STÁMPĂ s.f. Imagine imprimată după un desen gravat pe o placă de cupru sau de lemn; gravură. [< it.
stampa].
stampă (Marele dicționar de neologisme, 2000)STÁMPĂ s. f. imagine imprimată după un desen gravat pe o placă de cupru sau de lemn; gravură. (< it.
stampa)
stampă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stámpă (gravură)
s. f.,
g.-d. art. stámpei; pl. stámpestampă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stampă f.
1. tipar:
a da în stampă; 2. gravură;
3. fig. pecete:
stampa geniului OD.
stampă (Dicționaru limbii românești, 1939)* stámpă f., pl.
e (fr.
estampe, d. it
stampa, d. germ.
stampfen, a pisa, a bate din picioare de unde s’a dezvoltat înt. de „a tipări”. V.
stambă, stampilă). Gravurĭ, figură tipărită saŭ litografiată.
Fig. Stampilă caracteristică:
stampa geniuluĭ.stampă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁMPĂ, stampe, s. f. Imagine imprimată după o placă gravată. — Din
it. stampa.