stamină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. – Din
lat. stamen, -inis.stamină (Dicționar de neologisme, 1986)STAMÍNĂ s.f. Organ bărbătesc de reproducere al florii, care conține polenul. [Cf. lat.
stamen, fr.
étamine, it.
stamigna].
stamină (Marele dicționar de neologisme, 2000)STAMÍNĂ s. f. organ mascul de reproducere al florii, care conține polenul. (< lat.
stamen)
stamină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stamínă s. f.,
g.-d. art. stamínei; pl. stamínestamină (Dicționaru limbii românești, 1939)*stamínă f., pl.
e (fr.
étamine [d. lat.
stámina, pl. de la
stamen, filament], supt infl. luĭ
etamină).
Bot. Organu masculin al floriĭ, compus din filament, anteră și polen.
stamină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STAMÍNĂ, stamine, s. f. Organ bărbătesc de reproducere a florii, care conține polenul. —
Din lat. stamen, -inis.