stambă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁMBĂ, (
2)
stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei.
2. (La
pl.) Varietăți de stambă (
1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (
1).
3. (
Înv.) Teasc de tipografie. ◊
Expr. (
Fam.)
A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [
Pl. și:
stambe] – Din
ngr. stámba, it. stampa.stambă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stámbă (-be), s. f. –
1. Țesătură ușoară de bumbac. –
2. (Înv.) Teasc de tipografie. –
3. Teapă, natură, caracter.
It. stampa, prin intermediul
ngr. στάμπα (Cihac, II, 701; Tiktin; Gáldi 257),
cf. alb. stambë. Primul sens se explică fiind vorba de țăsătură cu desene imprimate. Pentru
a da în stambă „a imprima, a publica”,
cf. Bogrea,
Dacor., III, 737. –
Der. stămburi, s. f. pl. (varietate de țesături de stambă);
stămbărie, s. f. (magazin de stămburi). Este dubletul lui
stampă, s. f. (imagine gravată), direct din
it.,
der. stampilă (
var. ștampilă), (pecete, parafă), din
fr. estampille, var. din
germ. Stempel; stampila (
var. ștampila),
vb. (a pune ștampila), din
fr. estampiller; stampat, adj. (imprimat).
Stemplu, s. n. (matriță pentru turnarea literelor de tipografie) este altă
var. a
germ. Stempel.stambă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stámbă (țesătură)
s. f.,
g.-d. art. stámbei; (sorturi, obiecte)
pl. stắmburistambă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stambă f.
1. materie de bumbac imprimată:
rochie de stambă; 2. tipar:
era vestită și în stambă dată PANN. [It. STAMPA, printr’un intermediar grec modern].
stambă (Dicționaru limbii românești, 1939)stámbă f., pl.
e (ngr.
stámba, scris -
mpa, d. it.
stampa, tipărire, tipar, de unde înt. de „stampilă”, apoĭ de „pînză zugrăvită pin tipărire”ça și
basma. V.
stampă).
1. Munt. Vechĭ. Stampilă:
stamba de aramă a mitropolia. Tipar.
A da în stambă, a da la tipar, a publica.
Azĭ. Fig. A da în vileag, a denunța, a face de rîs la lume.
3. (pl. și
stămburĭ). Cit, indiană maĭ ordinară, pînză de bumbac ornat cu desemne.
4. Rar. Fel, aspect, calitate, teapă:
oameni de stamba luĭ. 5. Mold. sud. Rar azĭ. Alman de calitate superioară. Se compune din apă de Colonia, apă destilată, tinctură de benzoe, oxid de zinc, carbonat de magnezie și, uneorĭ, și carbonat de plumb (cerusă, ghileală).
6. Nț. Suc. Șezătoare (Cp. cu
bătătură și
pistă).
stambă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁMBĂ, (
2)
stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei.
2. (La
pl.) Varietăți de stambă (
1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (
1).
3. (
înv.) Teasc de tipografie. ◊
Expr. (
Fam.)
A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [
Pl. și:
stambe] — Din
ngr. stámba, it. stampa.