stalactită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din
fr. stalactite.stalactită (Dicționar de neologisme, 1986)STALACTÍTĂ s.f. 1. Formație calcaroasă în formă de con alungit, care atârnă de tavanul peșterilor.
2. (
Arte) Element decorativ care imită în mod stilizat forma unei stalactite. [Var.
stalactit s.m. / < fr.
stalactite, cf. gr.
stalaktos – care pică].
stalactită (Marele dicționar de neologisme, 2000)STALACTÍTĂ s. f. 1. formație calcaroasă, țurțur, care atârnă de tavanul peșterilor. 2. (arhit.) element decorativ de această formă. (< fr.
stalactite)
stalactită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stalactítă s. f.,
g.-d. art. stalactítei; pl. stalactítestalactită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stalactită f. concrețiune pietroasă ce se formează pe bolta unor peșteri prin continua picurare a apelor încărcate cu carbonat de calce.
stalactită (Dicționaru limbii românești, 1939)*stalactítă f., pl.
e (d. vgr.
stalaktós, picurat; fr. -
ctite).
Min. Țurțurĭ (de var care se formează pe tavanu peșterilor din care picură apa văroasă).
stalactită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. — Din
fr. stalactite.