stabilizator - explicat in DEX

stabilizator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

stabilizator (Dicționar de neologisme, 1986)
STABILIZATÓR, -OÁRE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilațiile unei nave. 3. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

stabilizator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STABILIZATÓR, -OÁRE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

stabilizator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stabilizatór¹ adj. m., pl. stabilizatóri; f. sg. și pl. stabilizatoáre

stabilizator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stabilizatór² (substanță) s. m., pl. stabilizatóri

stabilizator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stabilizatór³ (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoáre

stabilizator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. — Din fr. stabilisateur.