spune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÚNE, spun, vb. III.
Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊
Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat?
Nu mai spune! sau
ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦
Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri).
Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊
Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦
Fig. (
Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta.
2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna.
Ce spun ziarele? ♦ A recita.
3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva.
4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva.
5. A numi; a porecli. ♦
Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. –
Lat. exponere.spune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spúne (-n, -us), vb. –
1. (Înv.) A expune, a exprima, a indica. –
2. A zice. –
3. A povesti, a nara, a recita. –
4. A acuza, a reclama, a denunța. –
Mr. (a)spun(ere), spuș, spus; megl. spun(iri), spuș, spus; istr. spur, spus. Lat. exponĕre (Pușcariu 1636; Candrea-Dens., 1467; REW 3054; Popinceanu,
ZRPh., LXIX, 236-66),
cf. it. esporre, prov. esponer (
calabr. spunere),
v. fr. espondre, sp. exponer, port. expôr, alb. špuń „a învăța, a instrui” (Meyer 415; Philippide, II, 641). Uz general (
ALR, I, 107). –
Der. spus, adj. (zis);
nespus, adj. (inexprimabil;
adv., nemaipomenit, extraordinar);
spusă, s. f. (zisă).
spune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. spun, 1
pl. spúnem, 2
pl. spúneți; conj. prez. 3
să spúnă; ger. spunấnd; part. spusspune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spune v.
1. a arăta prin vorbe:
spune-mi parerea ta; 2. a povesti:
a spune un basm; 3. a denunța:
m’a spus; 4. a da pe fată, a mărturisi:
spune adevărul. [Lat. EXPONERE (cu sensul lui DICERE în latinitatea medie): sensul intermediar «a arăta» îl posedă macedo-româna].
spune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÚNE, spun, vb. III.
Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊
Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat?
Nu mai spune! sau
ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦
Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri).
Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊
Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦
Fig. (
Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta.
2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna.
Ce spun ziarele? ♦ A recita.
3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva.
4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva.
5. A numi; a porecli. ♦
Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. —
Lat. exponere.