sportiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊
Întâlnire (sau
întrecere) sportivă sau
concurs sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport.
Ținută sportivă. 2. S. m. și
f.,
adj. (Persoană) care practică sportul. – Din
fr. sportif.sportiv (Dicționar de neologisme, 1986)SPORTÍV, -Ă adj. Referitor la sport, care aparține sportului; folosit la practicarea sportului. ♦ Care practică sportul. //
s.m. și f. Amator, iubitor de sport; cel care practică sportul. [< fr.
sportif].
sportiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPORTÍV, -Ă I.
adj. 1. referitor la sport, care aparține sportului. 2. care respectă regulile sportului. II. adj., s. m. f. (cel) care practică sportul. (< fr.
sportif)
sportiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sportív adj. m.,
s. m.,
pl. sportívi; adj. f.,
s. f. sportívă, pl. sportívesportiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sportiv a. ce ține de sport:
revistă sportivă.sportiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*sportív, -ă adj. (d.
sport). De sport:
ocupațiunĭ sportive.sportiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPORTÍV, -Ă, sportivi, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ține de sport, privitor la sport; care servește la practicarea sporturilor; care este sau se comportă în conformitate cu regulile sporturilor. ◊
Întâlnire (sau
întrecere)
sportivă sau concurs
sportiv = competiție sportivă la care participanții se întrec în vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstrează, denotă practicarea unui sport.
Ținută sportivă. 2. S. m. și
f.,
adj. (Persoană) care practică sportul. — Din
fr. sportif.